In vremea aceea diavolul s-a pornit cu indrazneala impotriva lui Epifanie. Diavolul desfranarii il razboia cu mare manie. Tanarul cel plin de har era cuprins de temere, ca nu cumva sa se spurce in noroiul pacatului. Postea mult, priveghea si-L ruga pe Dumnezeu ca sa nu patimeasca un astfel de rau.

Ispititorul insa nu-l lasa. Inflaraca tot mai mult trupul lui cu intaratarile si il imbrancea cu ganduri vicleme in noroiul pacatului trupesc. Il razboia chiar si in timpul somnului. Se prefacea in femeie si-l silea sa doarma cu ea.

De fiecare data cand avea naluciri, el se ridica la rugaciune, pentru ca nu putea suferi infierbantarea. Se lovea cu staruinta in piept si facea metanii pana la istovire. Dupa rugaciune manca trei uncii de sare. Asa isi amara gustul sau si se ardea infricosator din pricina saraturii. In acest chip primea o oarecare usurare de razboi.

Odata a venit in uimire si l-a vazut pe diavolul desfranarii. Semana cu porcul ce se tavalise in necuratii omenesti si putea intr-un hal de nesuferit. In fata lui statea cineva ca un tanar imbracat in alb. Tinea un pahar cu bautura arzatoare si, legandu-l, il silea sao bea. Acela insa, nici macar putand a siferi mirosul ei cel arzator, l-a intrebat:

- De ce ma silesti sa beau acest pahar?

- Deoarece l-ai facut pe robul lui Dumnezeu, Epifanie, sa-si amarasca maruntaiele lui cu sare, - i-a raspuns ingerul. Asadar, se cuvine, potrivit cu dreapta judecata a lui Dumnezeu, sa fii pedepsit.

- Vai, parintele meu! - a strigat intunecatul, am vrur sa te slujesc si am cazut in astfel de nenorociri. Ah! - ma silesti, ma silesti Nazarinene, mi-ai ars maruntaiele.

Dupa aceea a luat si a baut paharul cu sila, s-a amarat peste masura si a plecat manios si indurerat. Intre timp Epifanie si-a revenit din uimire. S-a minunat de iubirea de oameni a lui Dumnezeu si de grabinicul sau ajutor, si l-a batjocorit pe diavolul cel vicleam

Cateva zile mai tarziu, pe cand se intorcea de la biserica, il intalni fericitul Andrei intr-o oarecare galerie. Numai cat l-a vazut, a zambit si i-a spus:

- "Oaie sunt a turmei tale celei cuvantatoare". Si saratura o iubesc si sarea o mananc.

- Nici aceasca, parinte, nu a scapat atentiei tale! - a strigat uimit tanarul. De ce insa m-ai lasat neajutorat? Cu putin de n-am fost biruit de puternicul razboi al vicleanului.

- Si cum se va arata ostasul cel viteaz, daca nu va face fapte vitejesti in razboi? - i-a raspuns Cuviosul. Cum va pricepe Dumnezeu ca Il iubesti, daca nu te va vedea razboindu-te cu diavolul si zdrobindu-l? Cum vei lua plata, fara sa rabzi intristare, ispita si uneltirile diavolilor? Oamenii, cata vreme se afla in aceasta viata, se nevoiesc, se intristeaza si rabda ispite, asa incat, atunci cand vor muri, sa aiba adunat ceva bun pentru infricosata zi a Judecatii. Cei care in viata lor duhovniceasca sunt morti, orbi, nepricopsiti si intunecati, unii ca acestia dorm cu placere, mananca, beau, vaneaza laude, desfraneaza, canta si se supun usor poftelor trupesti. De Dumnezeu nu-si aduc aminte, nici de Judecata nici de rasplatire. Urmeaza intotdeauna pe diavolul si ii fac voile lui. Iar acela ii considera prietenii si slujitorii sai si le ofera bucuria desarta a acestei lumi. Vai insa, ce intristare ii asteapta!

Ispitele pe care le rabzi, fiul meu, se vor preface in dulceata, pentru ca pe cat te impotrivesti razboiului trupesc si il razbi cu barbatie, cu atat mai multe cununi ti se impletesc si rasplata ta creste. Asadar, nu fi nepasator, ci fa rabdare ca sa nu pierzi nici rasplata, nici cerul. Azi-maine lumea aceasta va trece ca visul si se va destrama ca fumul.

Toate se schimba, dar noi ne inselam si nu puteam rabda deloc ispitele. Nu au cucu ca "multe sunt necazurile dreptilor, si din toate acelea ii vaizbavi pe ei Domnul" (Ps. 33, 19) si ca "nevazuri si nevoi m-au aflat; poruncile Tale sunt gandirea mea"? (Ps. 118, 143). Nu stii ca Dumnezeu a masurat cu palma zilele noastre (cf. Ps. 38, 6), ca sa ne luptam cu diavolii, ca sa priveghem, sa ne rugam zi si noapte si sa ne nevoim spre implinirea poruncilor Lui? Nu rosi de rusine cand te razboieste diavolul! Mai mult, sa te bucuri si sa te veselesti. Si trebuie sa stii ca, daca nu ne coacem cu ispitele, nu ne vom putea oferi pe noi insine paine dulce lui Dumnezeu.

Acestea le-a spus Cuviosul, iar Epifanie, multumind Domnului, si-a continuat drumul sau.

(fragment din "Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos" - Editura Evanghelismos 2002)