Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi (I Cor. 15, 20)

Hristos a înviat !

Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin învierea Sa. Cerul şi pămîntul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pămîntul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborîrea Mîntuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pămînt.

Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrîngerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55). Astăzi uşile de aramă le-a zdrobit Stăpînul Iisus Hristos şi pe însăşi numirea morţii a schimbat-o, căci nu se mai numeşte moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia Crucii, însuşi numele morţii era foarte înfricoşat. Că omul cel dintîi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost ameninţat: Din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit (Facere 2, 17).

Şi proorocul David zice prin Duhul Sfînt: Moartea păcătoşilor este cumplită (Psalm 33, 20). Dar nu numai moarte se numea despărţirea sufletului de trup, ci şi iad. Ascultă şi pe patriarhul Iacob, zicînd: Veţi pogorî bătrîneţele mele în iad (Facere 42, 38). Iar proorocul David zice: Dumnezeu va izbăvi sufletul meu din mîna iadului (Psalm 48, 16).

Dar după ce Hristos Dumnezeul nostru S-a adus jertfă pe cruce pentru noi şi a înviat din morţi, a transformat moartea în somn, ca un iubitor de oameni. Căci în loc de moarte, adormire şi somn se zice mutarea noastră din cele de aici. Ascultă însuşi pe Mîntuitorul, zicînd: Lazăr, prietenul nostru, a adormit şi merg să-l trezesc (Ioan 11, 11). Căci precum ne este nouă uşor a scula pe cel ce doarme, aşa şi Stăpînul nostru Cel de obşte poate învia pe cei morţi. Însă de vreme ce cuvîntul zis de Domnul era nou şi străin şi ucenicii nu l-au înţeles, mai arătat le-a zis: Lazăr a murit! (Ioan 11, 14).

Încă şi marele Apostol Pavel, dascălul lumii, scriind tesalonicenilor, zice: Despre cei ce au adormit, nu voim să fiţi în neştiinţă, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi care nu au nădejde. Că de credem că Iisus a murit şi a înviat, tot aşa credem că Dumnezeu, pe cei adormiţi întru Iisus, îi va aduce împreună cu El. Noi cei vii, care vom fi rămas pînă la venirea Domnului, nu vom lua înaintea celor adormiţi (I Tesaloniceni 4, 13-15).

Aţi văzut, fraţilor, că pretutindenea moartea se numeşte adormire şi somn? Aţi văzut cît de strălucită este biruinţa Învierii lui Hristos? Prin Învierea Domnului nenumărate bunătăţi ni s-au dat. Prin înviere amăgirea diavolilor s-a pierdut. Prin înviere biruim moartea. Prin înviere trecem cu vederea viaţa cea de acum. Prin înviere către răsplata cea veşnică ne sîrguim. Prin înviere, cu trup fiind înfăşuraţi, de cei fără trup ne apropiem dacă vom voi.

Astăzi biruinţele cele strălucite ale noastre s-au făcut. Astăzi Hristos Domnul a biruit moartea şi pe tiranul diavol l-a surpat, iar nouă cale către mîntuire prin înviere ne-a dăruit. Deci toţi să ne bucurăm, să săltăm şi să ne veselim că Mîntuitorul a biruit moartea şi iadul şi pentru mîntuirea noastră pe toate le-a lucrat.

În cele ce urmează dorim să arătăm pe scurt cu ce fel de trup vor învia sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu, precum şi păcătoşii, în ziua învierii cea de obşte de la sfîrşitul lumii. Despre acestea vorbind, aducem în mijloc cuvîntul Sfintei Scripturi, care arată că patru vor fi însuşirile şi darurile sfinţilor şi ale drepţilor la învierea cea de apoi. Acest adevăr îl arată prealuminat marele Apostol Pavel, care zice: Se seamănă trupul întru stricăciune, înviază întru nestricăciune. Iată darul nestricăciunii! Se seamănă întru necinste, înviază întru slavă. Iată darul strălucirii! Despre acest dar al strălucirii, şi Domnul a zis: Atunci drepţii vor străluci ca soarele întru împărăţia Tatălui lor (Matei 13, 43). Se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere. Iată darul puterii! Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Iată darul subţirătăţii! Cei înviaţi vor avea trupuri uşoare, duhovniceşti, nestricăcioase, adică nemuritoare, asemenea îngerilor (I Corinteni 15, 42-44).

Dar fiindcă am amintit şi de trupurile păcătoşilor din vremea învierii, să ştiţi că mare deosebire vor avea trupurile celor răi de ale sfinţilor şi drepţilor în ziua judecăţii de apoi. Trupurile păcătoşilor vor arăta starea cumplită în care au trăit pe pămînt şi înfricoşatele pedepse ce îi aşteaptă, cînd le va zice Domnul: Duce-ţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui (Matei 25, 41).

Şi vor fi trupurile acestora înfricoşate la vedere şi pline de spaimă. În locul strălucirii se vor îmbrăca cu adînc de întuneric, care va semăna cu întunericul cel din afară al iadului. Şi după cum strălucirea fericiţilor va fi însoţită de frumuseţe preaminunată, tot aşa, trupurile păcătoşilor vor avea mare spaimă şi urîciune. Şi măcar că vor avea nestricăciune ca şi drepţii, această nestricăciune o vor avea pentru a se chinui veşnic în iad şi niciodată a se mistui.

Însă, dacă dorim să avem fericire veşnică la învierea de apoi, să nu fim fără de grijă, ci cu frică şi cutremur să slujim Preabunului nostru Dumnezeu pînă la ultima noastră suflare. Chiar dacă cineva ar fi împodobit cu toate faptele bune, nu poate fi fără grijă în veacul de acum. Mîntuitorul ne spune că: Cine va răbda pînă la sfîrşit, acela se va mîntui (Matei 10, 22). Să luăm pildă de la corăbierii care vin cu corăbiile pline de multe bogăţii şi bunătăţi. Ei priveghează pururea, chiar cînd ajung la liman sînt cu mare grijă ca nu cumva să se lovească cu corabia de vreo stîncă şi să li se întîmple primejdie şi pagubă mare.

Auziţi ce zice dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur în această privinţă: "Să nu fim nepăsători şi nerecunoscători faţă de binefacerile care le-am luat prin Învierea Domnului. Nici să zicem: iată, Postul Mare a trecut, de acum putem să fim fără de grijă. Căci acum, mai mult decît înainte, trebuie să avem mare grijă pentru suflet ca nu cumva trupul întărindu-se, pe suflet să-l facă mai neputincios. Ca nu purtînd grijă pentru rob, de stăpîn să ne lenevim. Căci nevoinţa noastră duhovnicească este pentru toată viaţa".

Zice Sfîntul Apostol Pavel: Oricine se luptă, se înfrînează de la toate (I Corinteni 9, 25). Iar Sfîntul Ioan Gură de Aur zice: "Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat şi rodul postului. Căci este cu neputinţă şi osteneala postului a o lepăda şi rodul postului a-l secera. A trecut osteneala nevoinţelor, dar să nu treacă rîvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămînă evlavia. A trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut şi postul cel duhovnicesc, care este mai bun decît acela, iar acela pentru acesta s-a făcut".

Prin postul duhovnicesc înţelegem lucrarea faptelor bune, pe care sîntem datori să le facem toţi cei ce sîntem botezaţi în numele Preasfintei Treimi şi credem în Hristos Cel înviat din morţi. În fruntea faptelor bune care ne ajută cel mai mult la mîntuirea sufletului este iubirea creştină. Fără iubire, fără iertare şi milostenie nu este mîntuire, nu sînt Paşti, nici bucurie în suflet, nici înviere din moartea păcatelor, nici pace în inimile noastre.

Iată o istorioară adevărată despre doi creştini certaţi unul cu altul, care s-au împăcat în noaptea de Înviere.

Doi oameni, buni prieteni creştini, au ajuns la o ceartă din lucrarea diavolului de la nişte lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat şi l-a insultat greu pe celălalt cu prilejul unei întîlniri familiare. Şi astfel s-a aşternut între ei o mare duşmănie. Deşi cel ocărît şi batjocorit dorea să-l dea în judecată pe cel ce l-a nedreptăţit şi l-a înjurat, mai ales că la acest lucru îl îndemnau mulţi, el totuşi n-a făcut aceasta şi dorea din toată inima să restabilească pacea şi prietenia cea mai dinainte. Dar celălalt nu voia cu nici un chip să-l înţeleagă, ci spre duşmănie îl pornea prin purtările şi vorbele sale cele rele.

A început Postul Mare, se apropiau Sfintele Paşti şi între ei nici o schimbare nu se făcuse, măcar că mergeau amîndoi în fiecare Duminică la Sfînta Biserică. În Sîmbăta Mare s-au spovedit amîndoi, urmînd să se împărtăşească la Sfînta Liturghie, în noaptea Învierii. Preotul, care cunoştea bine ce se petrecea între ei, îl povăţuia de multe ori pe cel ce întreţinea starea de duşmănie, ca să-şi revizuiască gîndurile şi vorbele sale şi să-şi ceară iertare. Acelaşi îndemn şi canon stăruitor de pocăinţă i-a dat şi la spovedanie. Dar el, deşi s-a făgăduit, n-a făcut aceasta. Spre miezul nopţii, clopotele cu sunetul lor duios, chemau poporul la Sfînta Înviere. Unul a păşit pragul bisericii cu adîncă mîhnire în inimă, că nu este iertat de vecinul său. Al doilea a intrat în biserică cu frică pentru că nu şi-a îndeplinit canonul, ci avea încă răutate şi duşmănie, la care îl îndemna mereu blestematul diavol.

Slujba Învierii se desfăşura înălţător în mireasma dumnezeiască ce plutea în Sfînta Biserică. Duios şi convingător a început la strană cîntarea: "Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Şi să zicem, fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Fiori puternici i-au zguduit sufletul şi trupul, lacrimi fierbinţi i se prelingeau pe obraz şi rotea ochii în toate părţile ca să vadă pe vecinul său. Nu i-a fost greu să-l descopere.

Chiar în acel moment, acela se strecura prin mulţime către dînsul, i-a ieşit înainte şi s-au îmbrăţişat, zicînd încet: "Hristos a înviat!" După răspunsul plin de dragoste al vecinului: "Adevărat a înviat!", a adăugat cu şi mai multe lacrimi în ochi: "Iartă-mă, dragul meu, iartă-mă! Nu se va mai întîmpla niciodată felul cum m-am purtat cu tine. Sfînta Înviere a lucrat puternic asupra mea şi m-a învăţat că nu-i bine, nici evanghelic, nici creştineşte, nu-i omeneşte ceea ce am făcut eu cu tine, în timp ce tu ai răbdat şi aşteptat cu încredere acest ceas al împăcării. Astfel satana s-a prăbuşit, Hristos Domnul S-a preaslăvit prin lucrarea puternică a Învierii Sale, duşmănia s-a spulberat, pacea şi dragostea s-au reaşezat între ei la vremea cuvenită şi cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste au primit Sfînta Împărtăşanie. Domnul Cel pururea viu şi prezent în Taina Sfintei Euharistii i-a binecuvîntat şi le-a întărit împăcarea, care n-a mai fost tulburată în timpul vieţii lor, deşi răutăciosul diavol căuta să-i tulbure din nou.

Cît de mult are de învăţat fiecare din noi, din acest exemplu zguduitor de reîntoarcere sinceră la Hristos a acestor două suflete şi de retrăire adevărată în El, prin biruinţa puternică a Sfintei Învieri! Cît de mult ar trebui noi să ne revizuim gîndurile, simţirile şi purtările şi să ne apropiem cu inima înfrîntă şi smerită, cu inima plină de credinţă şi dragoste de Potirul Sfintei Împărtăşanii, ca să-L primim pe Hristos Domnul nostru Cel pururea viu şi gata oricînd să se sălăşluiască între noi, precum spune aşa de limpede în Sfînta Sa Evanghelie: Cel ce mănîncă Trupul Meu şi bea Sîngele Meu, rămîne întru Mine şi Eu întru el (Ioan 6, 56).

Vrem noi să ne hotărîm pentru aceasta? Este spre folosul nostru, spre folosul vieţii pămînteşti şi cereşti. Pentru că numai uniţi cu Domnul nostru Iisus Hristos vom putea înţelege mai bine şi mai adînc adevăratul rost al vieţii noastre pămînteşti. Vom păşi sigur biruitori pe drumul sfintei desăvîrşiri morale şi spre slăvile nesfîrşitei vieţuiri în cele cereşti.

Astăzi este Paştile Domnului. Astăzi Hristos, Viaţa noastră, a biruit moartea, iadul şi pe diavolul. Astăzi ni s-au deschis porţile raiului şi ale Împărăţiei Cerurilor. Astăzi îngerii se bucură împreună şi preamăresc pe Dumnezeu.

Deci să lepădăm din casele şi inimile noastre toată răutatea, toată întristarea şi păcatul şi să primim cu bucurie pe Hristos Cel înviat. Să ne închinăm Crucii pe care S-a răstignit Hristos. Să sărutăm mormîntul din care a înviat Domnului. Să urmăm cu credinţă şi nădejde pe Mîntuitorul nostru, împreună cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu toţi sfinţii, cu părinţii şi înaintaşii noştri. Să ne sărutăm duhovniceşte frate cu frate, să ne împăcăm, să ne iubim unii pe alţii căci astăzi am dobîndit iertarea şi mîntuirea prin Înviere. Nimeni să nu fie trist, nimeni să nu-şi piardă credinţa şi nădejdea în necazurile vieţii, căci Hristos Cel înviat este cu noi. Îl purtăm în noi şi rămîne în veci cu noi, de vom rămîne în dragostea Lui şi-I vom păzi poruncile.

Cu această credinţă dătătoare de viaţă, care ne dă putere şi biruinţă, să cîntăm împreună cîntarea Învierii: "Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcînd şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". A m i n.

• Despre moarte de Pr. Ilie Cleopa
• Despre cimitir de Pr. Ilie Cleopa

• Cuvant la Inviere de Sf. Ioan Gura de Aur
• Predica la Invierea Domnului de Sf. Ioan Gura de Aur
• Despre Inviere de Pr. Teofil Paraian
• Darurile Invierii de Pr. Teofil Paraian