Mergand odata Parintele Cleopa in cimitirul manastirii cu cativa ucenici, le-a spus aceste cuvinte:

Parintilor, cimitirul este facultatea facultatilor si scoala scolilor. Ca, auzi, ce zice Sfantul Ioan Gura de Aur: "Mergi in cimitire, o frate, ca acolo este scoala cea mai inalta a sufletelor care ne vorbeste despre Dumnezeu !". Parintii cei de demult aveau intotdeauna in chiliile lor un sicriu, o cruce si un cap de mort ca sa le aduca aminte ziua si noaptea de ceasul mortii si sa aiba lacrimi la sfanta rugaciune. Iar cand erau tulburati sau impietriti la inima si nu se puteau ruga, se duceau noaptea la cimitire sau la cei ce zaceau pe patul de moarte si asa dobandeau iarasi lacrimi, umilinta si ravna de rugaciune. Sa venim zilnic in cimitir ca sa ne rugam pentru fratii nostri cei plecati, ca ei singuri nu se mai pot ajuta. Pe toti parintii acestia i-am cunoscut. Ce viata curata si smerita au dus pe pamant !

Unii din ei stiau Psaltirea pe de rost si nu mancau pana n-o terminau de citit, cum era parintele Gherasim, fratele meu sau parintele Vasile Mitoseru. Altii faceau multe metanii si aveau darul lacrimilor. Altii faceau ascultare fara cartire si erau plini de dragoste, precum parintele Galaction Ilie, parintele Ilarion Ionica si fratele meu Vasile. Altii iubeau linistea si tacerea, precum parintele Pimen Nastac si schimonahul Ioan Rosu. Iar altii aveau rugaciunea lui Iisus in inima lor, cum au fost parintele Paisie Nichitencu si parintele Ghervasie Gaspar. De toti parintii care au trait in Sihastria m-am folosit si pe toti ii pomenesc cu nevrednicie in rugaciunile mele. De aceea vin mereu aici, in cimitir si-mi amintesc de dragostea si de sfaturile lor. Ei s-au dus cu totii la Hristos si in curand vom pleca si noi sa dam socoteala de faptele noastre !