Randuiala Spovedaniei

CALENDAR ORTODOX

INDEX TEMATIC
- Apocalipsa
- Astrologie
- Casatorie
- Credinta
- Dialoguri
- Diavoli
- Diverse
- Dragoste
- Ecumenism
- Erezii
- Geneza
- Imparatia lui Dumnezeu
- Impartasanie
- Inviere
- Iubire
- Jertfa
- Judecata de apoi
- Maica Domnului
- Minuni
- Moarte
- Modernism
- Pacate
- Pocăinţă
- Post
- Preot
- Razboiul nevazut
- Rugaciune
- Smerenie
- Spovedanie
- Vamile vazduhului
- Viata
- Yoga

SITE-URI ORTODOXE
• credo.ro
• ortodoxmedia.com
• Biblia Ortodoxa
• Voscreasna
• Sf. Ioan Gura de Aur
• Interpretarea Viselor
• Sfanta Parascheva
• Sfantul Andrei
• Sfantul Nicolae
• Sfantul Dumitru
• Laurentiu Dumitru
• Danion Vasile
• Adevarul despre avort
• Ortodoxie - Catolicism
• Ortodoxie - Ecumenism
• Icoane Ortodoxe
• Maica Siluana
• Carti Ortodoxe

PROMO

>> Despre spovedanie

Randuiala Spovedaniei

Spovedania, care este o Taina a Bisericii, este de fapt dezbracarea omului de pacate si innoirea lui prin botezul lacrimilor de pocainta si prin iertarea harica, pe care o savarseste asupra lui preotul. In Taina spovedaniei, omul trebuie sa conlucreze cu Dumnezeu, ca sa se poata vindeca si ridica la viata noua si curata. Cainta trebuie sa fie unita cu rugaciunea. Lacrimile spala pacatui si sunt socotite ca al doilea botez.

Daca ai cazut, nu deznadajdui, ci indata, ridica-te.

Deseori, insasi caderea noastra poate sa ne fie cel mai puternic prilej de a destepta in noi cainta si intoarcerea spre drumul curatiei, sfinteniei si desavarsirii noastre.

Ca sa te spovedesti, trebuie sa ai un duhovnic, pe care sa-l cauti si sa-l alegi numai din pricini duhovnicesti. Duhovnicul, pe langa savarsitorul Tainei de dezlegare, este si doctor sufletesc si cu cat ne cunoaste mai bine, cu atat ne poate ajuta mat mult.

Cel ce acopera la spovedit sau nu spune vreun pacat de moarte, de care-si aduce aminte, face un nou pacat de moarte si in loc de folos are paguba.

Daca ai totusi un pacat de moarte pe care nu l-ai marturisit la spovedanie, fiindca l-ai uitat fara voia ta, atunci este destui daca-l marturisesti la spovedania urmatoare. Daca nu l-ai marturisit de rusine, sau pentru ca nu ti-ai facut bine cercetarea cugetului, atunci trebuie sa spui duhovnicului pacatul pe care l-ai ascuns, sa spui la cate spovedanii nu l-ai marturisit si sa faci o marturisire desavarsita.

Dupa pravilele bisericesti, schimbarea duhovnicului este oprita cu strasnicie.

"Orice barbat sau femeie de-si va lasa duhovnicul, fara de oarecare vina, si se va spovedi la altul, sa se desparta de Biserica, dimpreuna cu acela care il primeste astfel pre dansul...".

Spovedania trebuie sa aiba inaintea ei o amanuntita cercetare a cugetului si hotararea tare de a ne indrepta, precum si a nu ne mai intoarce la viata pacatoasa.

Dunovnicul poate fi cercetat si Tnainte, cu cateva zile, de a ne spovedi, cerandu-i ajutor pentru pregatirea de spovedanie.

Din indrumarile unui mare duhovnic, dam aici cateva sfaturi, pentru inlesnirea unei bune marturisiri a pacatelor, cum si o pagina de cugetare adanca.

Este un cuvant al marelui staret Macarie de la Optina, care glasuieste asa:

La spovedanie nu trebuie sa repeti acele pacate de care te-ai cait mai inainte, de care ai fost dezlegat si pe care nu le-ai mat savarsit. Altminteri, ar insemna o nemcredere in puterea Tainei ce se savarseste prin spovedanie.

Nu trebuie sa-ti amintesti de alte persoane cu care ai venit in atingere in clipa cand ai faptuit pacatele, ci sa te osandesti numai pe tine.

Sfintii Parinti opresc pe credincios sa-si spuna pacatele in toate amanuntele, ci numai sa si le recunoasca in deobste, pentru ca nu cumva luandu-le pe fiecare in parte sa dea prilej de sminteala atat sufletului sau, cat si duhovnicului.

Tu ai venit sa te pocaiesti si totusi nu te caiesti de pacatele tale, fiindca nu stii cum trebuie sa te pocaiesti: adica iti savarsesti pocainta in chip rece si impietrit.

Tu ai insirat toate maruntisurile, iar ceea ce este mai insemnat ai scapat din vedere. Nu ti-ai marturisit cele mai grele pacate. N'ai recunoscut si n'ai insemnat ca: tu nu iubesti pe Dumnezeu, urasti pe aproapele, nu crezi in cele ce spune Cuvantul Domnului si esti plin de mandrie si de slava desarta. In aceste patru pacate intra toata rautatea si toata stricaciunea noastra sufleteasca. De fapt, ele sunt radacinile cele mai insemnate, din care rasar toate vlastarele caderilor noastre in felurite pacate,

Spovedania omului launtric (Cercetarea cugetului)

Toate aceste pacate grele Ie gasesc intr'adevar in mine, atunci cand imi cercetez in chip amanuntit simtirile si faptele:

Ar trebui sa iubesc mai mult pe Dumnezeu, caci daca L-as iubi mai mult, m'as gandi mereu la El cu o bucurie pornita din adancul inimii si orice gand despre Dumnezeu mi-ar aduce in suflet o placere deosebita. Dimpotriva, eu ma gandesc mai des si cu mai multa desfatare la cele pamantesti, in timp ce cugetarea despre Dumnezeu nu-mi pricinuieste decat greutate si uscaciune. Daca L-as iubi, atunci convorbirea cu El, din vremea rugaciunii, m'ar hrani, m'ar multumi si m'ar duce catre o neintrerupta legatura cu El. Eu insa nu numai ca nu ma desfat in rugaciune, ci simt o greutate tocmai in timpul cand ma rog: ma lupt cu oboseala, slabesc din pricina trandaviei si sunt gata sa ma indeletnicesc, cu mai multa placere, cu orice alt lucru mai marunt, numai ca sa scurtez sau sa pun capat rugaciunii.

In vorbirile despre lucrurile nefolositoare, despre cele nemsemnate pentru suflet, eu sunt treaz, simt placere, iar in vorbirile despre Dumnezeu sunt uscat, obosit si trandav. Si chiar atunci cand, uneori, sunt atras fara voie spre vorbirile dumnezeiesti, caut sa trec cat repede la cele care imi magulesc patimile. Sunt biruit de dorinta de a dobandi cat mat multe cunostinte din ale lumii, in timp ce invataturile legii Domnului, cunostintele despre Dumnezeu, despre religie, nu imi lasa nici o urma in minte, nu-mi hranesc sufletul. De aceea socot ca toate aceste indeletniciri, departe de a fi niste treburi de seama in viata unui crestin, sunt numai niste lucruri laturalnice si de prea mica insemnatate, de care ar trebui sa ma ocup numai in timpul liber, cand nu am altceva mat bun de facut. Scurt vorbind, daca dragostea lui Dumnezeu se cunoaste dupa implinirea poruncilor Lui, asa cum spune si Mantuitorul: "Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele", iar eu nu numai ca nu pazesc poruncile Lui, ci imi dau prea putina silinta sa le implinesc - atunci trebuie sa trag incheierea ca eu nu-L iubesc pe Dumnezeu. Aceasta o intareste si Sfantul Vasile cel Mare, cand spune: "Dovada ca omul nu-L iubeste pe Dumnezeu si pe Hristosul Sau este faptul ca el nu-I implineste poruncile".

Nu am dragoste pentru aproapele, caci departe de a ma hotari, potrivit Evangheliei, sa-mi pun sufletul pentru binele aproapelui, eu nu-mi jertfesc nici macar cinstea, fericirea, linistea, in folosul fratelui meu. Daca l-as iubi ca pe mine insumi, asa cum porunceste Evanghelia, atunci nenorocirea lui m'ar durea si pe mine, iar fericirea lui m'ar umple si pe mine de bucurie. Pe cata vreme eu, dupa ce ascult cu mult interes povestirile ce privesc nenorocirile aproapelui, nu ma intristez, nu-mi frang inima de durere, ci stau nepasator si - ceea ce e o vina si mai mare - simt parca o placere cand aud astfel de istorisiri, iar pe deasupra, eu nu acopar cu dragoste faptele rele ale aproapelui, ci raspandesc vorba despre ele si le osandesc. Bunastarea, cinstea si fericirea lui nu ma inveselesc, ca si cum ar fi ale mele proprii ci - ca orice lucru cu desavarsire strain de mine - ele nu trezesc in sufletul meu nici un simtamant de bucurie; dimpotriva, ele starnesc in inima mea un fel de zavistie sau chiar dispret.

Nu sunt tare in credinta. Daca as fi fost bine incredintat si as fi avut o credinta tare, ca - fara indoiala - dincolo de mormant este o viata vesnica, cu o anumita rasplata pentru faptele savarsite pe pamant, atunci m'as fi gandit fara incetare la ceea ce ma asteapta. Un simplu gand despre nemurire m'ar fi ingrozit si mi-as fi trait viata aceasta ca un crestin, care e gata sa intre in patria cereasca. Dimpotriva, eu nici nu-mi pun problema vesniciei, iar sfarsitul vietii de aici il socot ca pe un fel de capat al traiului meu. Uneori un gand tainic mi se cuibareste in minte: cine stie ce va mai fi dupa moarte? Si chiar daca spun ca eu cred in nemurire, o zic numai cu mintea, dar inima ramane departe de puternica incredintare in cele vesnice, ceea ce o dovedesc fatis toate faptele mele si necontenita grija pentru o mai buna intocmire a vietii mele trupesti. Daca Sfanta Evanghelie, care e cuvant dumnezeiesc, ar fi tost primita in inima mea cu credinta, eu m'as fi ocupat mereu de ea, m'as fi desfatat cu citirea ei, ba chiar o simpla privire aruncata asupra ei ar fi desteptat in mintea mea o adanca evlavie. Intelepciunea, fericirea si iubirea ce sunt cuprinse in paginile ei m'ar fi umplut de bucurie, iar eu m'as fi desfatat cu invataturile legii Domnului zi si noapte, m'as fi hranit cu ele cum te hranesti cu painea cea de toate zilele, si as fi purces din toata inima la implinirea pravilelor ei. Nimic din cele pamantesti n'ar fi fost in stare sa ma abata de la aceasta hotarare. Si, cu toate acestea, eu chiar daca mai ascult sau mai citesc din cand in cand cuvantul Domnului, o fac fie la vreo nevoie, fie dintr'o anumita ispita. Si, fiindca in asemenea imprejurari nu ma pot adanci cu cea mai mare luare aminte in duhul Evangheliei, simt ca ma cuprinde o uscaciune, o lipsa de interes si, ca si cum m'as afla in fata unei carti obisnuite, raman fara nici o roada si sunt gata, ba chiar bucuros, s'o schimb pe orice carte lumeasca, pe care o citesc cu mai multa placere si in care mi se pare ca gasesc lucruri mai pline de noutate si de interes.

Sunt plin de mandrie si fle o trupeasca iubire de mine insumi. Toate faptele mele dovedesc urmatorul lucru: ori de cate ori vad in mine ceva bun, doresc sa'l scot la iveala, ca sa ma ridic pe mine insumi in fata altora sau sa ma indulcesc inlauntrul meu. Desi in afara arat o oarecare smerenie, totusi in sinea mea imi pun toate faptele pe seama propriilor mele puteri si ma socot in fata altora cel mai desavarsit om sau, cel putin, nu mai rau decat ei. Daca vad la mine un neajuns, caut sa mi-l indreptatesc, sa-l acopar. Ma supar pe cei ce nu-mi dau cinstire, din care pricina ii socot drept niste nepriceputi care nu stiu sa pretuiasca oamenii. Ma laud cu binefacerile mele, cartesc si ma bucur de nenorocirile vrajmasilor mei, iar infrangerile suferite in lucrarile incepute de mine ma necajesc. Si chiar atunci cand imi dau silinta sa fac ceva bun, am in vedere ori lauda, ori folosul men duhovnicesc, ori mangaierea ce vine din partea lumii. Intr'un cuvant, imi cioplesc mereu in mine insumi un idol propriu, in fata caruia savarsesc o neintrerupta slujba, cautand in toate faptele mele fie o placere pentru simturi, fie o hrana pentru patimile si poftele mele iubitoare de desfatari.

Din toate cele pomenite pana aici, vad ca sunt mandriu, neinfranat, lipsit de credinta, neiubitor de Dumnezeu si neiubitor de aproapele.

Acestea si mulfe altele gandind, cauta sa-ti amintesti gresalele savarsite in cursul noptii sau in cursul zilei, mustrandu-te pentru ele si fagaduind sa nu le repeti.

Sponsor site: Pagini de artar | Realizator: Gigel Chiazna

RAZBOIUL NEVAZUT	acasa \| carti \| liste \| download \| links \| contact \|
CALENDAR ORTODOX INDEX TEMATIC - Apocalipsa - Astrologie - Casatorie - Credinta - Dialoguri - Diavoli - Diverse - Dragoste - Ecumenism - Erezii - Geneza - Imparatia lui Dumnezeu - Impartasanie - Inviere - Iubire - Jertfa - Judecata de apoi - Maica Domnului - Minuni - Moarte - Modernism - Pacate - Pocăinţă - Post - Preot - Razboiul nevazut - Rugaciune - Smerenie - Spovedanie - Vamile vazduhului - Viata - Yoga SITE-URI ORTODOXE • credo.ro • ortodoxmedia.com • Biblia Ortodoxa • Voscreasna • Sf. Ioan Gura de Aur • Interpretarea Viselor • Sfanta Parascheva • Sfantul Andrei • Sfantul Nicolae • Sfantul Dumitru • Laurentiu Dumitru • Danion Vasile • Adevarul despre avort • Ortodoxie - Catolicism • Ortodoxie - Ecumenism • Icoane Ortodoxe • Maica Siluana • Carti Ortodoxe PROMO	>> Despre spovedanie Randuiala Spovedaniei Spovedania, care este o Taina a Bisericii, este de fapt dezbracarea omului de pacate si innoirea lui prin botezul lacrimilor de pocainta si prin iertarea harica, pe care o savarseste asupra lui preotul. In Taina spovedaniei, omul trebuie sa conlucreze cu Dumnezeu, ca sa se poata vindeca si ridica la viata noua si curata. Cainta trebuie sa fie unita cu rugaciunea. Lacrimile spala pacatui si sunt socotite ca al doilea botez. Daca ai cazut, nu deznadajdui, ci indata, ridica-te. Deseori, insasi caderea noastra poate sa ne fie cel mai puternic prilej de a destepta in noi cainta si intoarcerea spre drumul curatiei, sfinteniei si desavarsirii noastre. Ca sa te spovedesti, trebuie sa ai un duhovnic, pe care sa-l cauti si sa-l alegi numai din pricini duhovnicesti. Duhovnicul, pe langa savarsitorul Tainei de dezlegare, este si doctor sufletesc si cu cat ne cunoaste mai bine, cu atat ne poate ajuta mat mult. Cel ce acopera la spovedit sau nu spune vreun pacat de moarte, de care-si aduce aminte, face un nou pacat de moarte si in loc de folos are paguba. Daca ai totusi un pacat de moarte pe care nu l-ai marturisit la spovedanie, fiindca l-ai uitat fara voia ta, atunci este destui daca-l marturisesti la spovedania urmatoare. Daca nu l-ai marturisit de rusine, sau pentru ca nu ti-ai facut bine cercetarea cugetului, atunci trebuie sa spui duhovnicului pacatul pe care l-ai ascuns, sa spui la cate spovedanii nu l-ai marturisit si sa faci o marturisire desavarsita. Dupa pravilele bisericesti, schimbarea duhovnicului este oprita cu strasnicie. "Orice barbat sau femeie de-si va lasa duhovnicul, fara de oarecare vina, si se va spovedi la altul, sa se desparta de Biserica, dimpreuna cu acela care il primeste astfel pre dansul...". Spovedania trebuie sa aiba inaintea ei o amanuntita cercetare a cugetului si hotararea tare de a ne indrepta, precum si a nu ne mai intoarce la viata pacatoasa. Dunovnicul poate fi cercetat si Tnainte, cu cateva zile, de a ne spovedi, cerandu-i ajutor pentru pregatirea de spovedanie. Din indrumarile unui mare duhovnic, dam aici cateva sfaturi, pentru inlesnirea unei bune marturisiri a pacatelor, cum si o pagina de cugetare adanca. Este un cuvant al marelui staret Macarie de la Optina, care glasuieste asa: La spovedanie nu trebuie sa repeti acele pacate de care te-ai cait mai inainte, de care ai fost dezlegat si pe care nu le-ai mat savarsit. Altminteri, ar insemna o nemcredere in puterea Tainei ce se savarseste prin spovedanie. Nu trebuie sa-ti amintesti de alte persoane cu care ai venit in atingere in clipa cand ai faptuit pacatele, ci sa te osandesti numai pe tine. Sfintii Parinti opresc pe credincios sa-si spuna pacatele in toate amanuntele, ci numai sa si le recunoasca in deobste, pentru ca nu cumva luandu-le pe fiecare in parte sa dea prilej de sminteala atat sufletului sau, cat si duhovnicului. Tu ai venit sa te pocaiesti si totusi nu te caiesti de pacatele tale, fiindca nu stii cum trebuie sa te pocaiesti: adica iti savarsesti pocainta in chip rece si impietrit. Tu ai insirat toate maruntisurile, iar ceea ce este mai insemnat ai scapat din vedere. Nu ti-ai marturisit cele mai grele pacate. N'ai recunoscut si n'ai insemnat ca: tu nu iubesti pe Dumnezeu, urasti pe aproapele, nu crezi in cele ce spune Cuvantul Domnului si esti plin de mandrie si de slava desarta. In aceste patru pacate intra toata rautatea si toata stricaciunea noastra sufleteasca. De fapt, ele sunt radacinile cele mai insemnate, din care rasar toate vlastarele caderilor noastre in felurite pacate, Spovedania omului launtric (Cercetarea cugetului) Toate aceste pacate grele Ie gasesc intr'adevar in mine, atunci cand imi cercetez in chip amanuntit simtirile si faptele: Ar trebui sa iubesc mai mult pe Dumnezeu, caci daca L-as iubi mai mult, m'as gandi mereu la El cu o bucurie pornita din adancul inimii si orice gand despre Dumnezeu mi-ar aduce in suflet o placere deosebita. Dimpotriva, eu ma gandesc mai des si cu mai multa desfatare la cele pamantesti, in timp ce cugetarea despre Dumnezeu nu-mi pricinuieste decat greutate si uscaciune. Daca L-as iubi, atunci convorbirea cu El, din vremea rugaciunii, m'ar hrani, m'ar multumi si m'ar duce catre o neintrerupta legatura cu El. Eu insa nu numai ca nu ma desfat in rugaciune, ci simt o greutate tocmai in timpul cand ma rog: ma lupt cu oboseala, slabesc din pricina trandaviei si sunt gata sa ma indeletnicesc, cu mai multa placere, cu orice alt lucru mai marunt, numai ca sa scurtez sau sa pun capat rugaciunii. In vorbirile despre lucrurile nefolositoare, despre cele nemsemnate pentru suflet, eu sunt treaz, simt placere, iar in vorbirile despre Dumnezeu sunt uscat, obosit si trandav. Si chiar atunci cand, uneori, sunt atras fara voie spre vorbirile dumnezeiesti, caut sa trec cat repede la cele care imi magulesc patimile. Sunt biruit de dorinta de a dobandi cat mat multe cunostinte din ale lumii, in timp ce invataturile legii Domnului, cunostintele despre Dumnezeu, despre religie, nu imi lasa nici o urma in minte, nu-mi hranesc sufletul. De aceea socot ca toate aceste indeletniciri, departe de a fi niste treburi de seama in viata unui crestin, sunt numai niste lucruri laturalnice si de prea mica insemnatate, de care ar trebui sa ma ocup numai in timpul liber, cand nu am altceva mat bun de facut. Scurt vorbind, daca dragostea lui Dumnezeu se cunoaste dupa implinirea poruncilor Lui, asa cum spune si Mantuitorul: "Daca Ma iubiti, veti pazi poruncile Mele", iar eu nu numai ca nu pazesc poruncile Lui, ci imi dau prea putina silinta sa le implinesc - atunci trebuie sa trag incheierea ca eu nu-L iubesc pe Dumnezeu. Aceasta o intareste si Sfantul Vasile cel Mare, cand spune: "Dovada ca omul nu-L iubeste pe Dumnezeu si pe Hristosul Sau este faptul ca el nu-I implineste poruncile". Nu am dragoste pentru aproapele, caci departe de a ma hotari, potrivit Evangheliei, sa-mi pun sufletul pentru binele aproapelui, eu nu-mi jertfesc nici macar cinstea, fericirea, linistea, in folosul fratelui meu. Daca l-as iubi ca pe mine insumi, asa cum porunceste Evanghelia, atunci nenorocirea lui m'ar durea si pe mine, iar fericirea lui m'ar umple si pe mine de bucurie. Pe cata vreme eu, dupa ce ascult cu mult interes povestirile ce privesc nenorocirile aproapelui, nu ma intristez, nu-mi frang inima de durere, ci stau nepasator si - ceea ce e o vina si mai mare - simt parca o placere cand aud astfel de istorisiri, iar pe deasupra, eu nu acopar cu dragoste faptele rele ale aproapelui, ci raspandesc vorba despre ele si le osandesc. Bunastarea, cinstea si fericirea lui nu ma inveselesc, ca si cum ar fi ale mele proprii ci - ca orice lucru cu desavarsire strain de mine - ele nu trezesc in sufletul meu nici un simtamant de bucurie; dimpotriva, ele starnesc in inima mea un fel de zavistie sau chiar dispret. Nu sunt tare in credinta. Daca as fi fost bine incredintat si as fi avut o credinta tare, ca - fara indoiala - dincolo de mormant este o viata vesnica, cu o anumita rasplata pentru faptele savarsite pe pamant, atunci m'as fi gandit fara incetare la ceea ce ma asteapta. Un simplu gand despre nemurire m'ar fi ingrozit si mi-as fi trait viata aceasta ca un crestin, care e gata sa intre in patria cereasca. Dimpotriva, eu nici nu-mi pun problema vesniciei, iar sfarsitul vietii de aici il socot ca pe un fel de capat al traiului meu. Uneori un gand tainic mi se cuibareste in minte: cine stie ce va mai fi dupa moarte? Si chiar daca spun ca eu cred in nemurire, o zic numai cu mintea, dar inima ramane departe de puternica incredintare in cele vesnice, ceea ce o dovedesc fatis toate faptele mele si necontenita grija pentru o mai buna intocmire a vietii mele trupesti. Daca Sfanta Evanghelie, care e cuvant dumnezeiesc, ar fi tost primita in inima mea cu credinta, eu m'as fi ocupat mereu de ea, m'as fi desfatat cu citirea ei, ba chiar o simpla privire aruncata asupra ei ar fi desteptat in mintea mea o adanca evlavie. Intelepciunea, fericirea si iubirea ce sunt cuprinse in paginile ei m'ar fi umplut de bucurie, iar eu m'as fi desfatat cu invataturile legii Domnului zi si noapte, m'as fi hranit cu ele cum te hranesti cu painea cea de toate zilele, si as fi purces din toata inima la implinirea pravilelor ei. Nimic din cele pamantesti n'ar fi fost in stare sa ma abata de la aceasta hotarare. Si, cu toate acestea, eu chiar daca mai ascult sau mai citesc din cand in cand cuvantul Domnului, o fac fie la vreo nevoie, fie dintr'o anumita ispita. Si, fiindca in asemenea imprejurari nu ma pot adanci cu cea mai mare luare aminte in duhul Evangheliei, simt ca ma cuprinde o uscaciune, o lipsa de interes si, ca si cum m'as afla in fata unei carti obisnuite, raman fara nici o roada si sunt gata, ba chiar bucuros, s'o schimb pe orice carte lumeasca, pe care o citesc cu mai multa placere si in care mi se pare ca gasesc lucruri mai pline de noutate si de interes. Sunt plin de mandrie si fle o trupeasca iubire de mine insumi. Toate faptele mele dovedesc urmatorul lucru: ori de cate ori vad in mine ceva bun, doresc sa'l scot la iveala, ca sa ma ridic pe mine insumi in fata altora sau sa ma indulcesc inlauntrul meu. Desi in afara arat o oarecare smerenie, totusi in sinea mea imi pun toate faptele pe seama propriilor mele puteri si ma socot in fata altora cel mai desavarsit om sau, cel putin, nu mai rau decat ei. Daca vad la mine un neajuns, caut sa mi-l indreptatesc, sa-l acopar. Ma supar pe cei ce nu-mi dau cinstire, din care pricina ii socot drept niste nepriceputi care nu stiu sa pretuiasca oamenii. Ma laud cu binefacerile mele, cartesc si ma bucur de nenorocirile vrajmasilor mei, iar infrangerile suferite in lucrarile incepute de mine ma necajesc. Si chiar atunci cand imi dau silinta sa fac ceva bun, am in vedere ori lauda, ori folosul men duhovnicesc, ori mangaierea ce vine din partea lumii. Intr'un cuvant, imi cioplesc mereu in mine insumi un idol propriu, in fata caruia savarsesc o neintrerupta slujba, cautand in toate faptele mele fie o placere pentru simturi, fie o hrana pentru patimile si poftele mele iubitoare de desfatari. Din toate cele pomenite pana aici, vad ca sunt mandriu, neinfranat, lipsit de credinta, neiubitor de Dumnezeu si neiubitor de aproapele. Acestea si mulfe altele gandind, cauta sa-ti amintesti gresalele savarsite in cursul noptii sau in cursul zilei, mustrandu-te pentru ele si fagaduind sa nu le repeti.
Sponsor site: Pagini de artar \| Realizator: Gigel Chiazna